O sa pornesc de la ideea mult discutata cum ca oamenii omoara pamantul. Pamantul si pamantul. Ca omoara tot ceea ce e viu in jurul lor. Asta nu e un ‘discurs’ anti-distrugere ci un apel catre creierul si mai ales vointa oamenilor care vor ca nepotii lor sa poata respira aer curat, nu dintr-un tub de oxigen. Asta e un apel pe care nu stiu cati il vor sesiza, sau cati se vor gandi serios la asta, dar nimeni nu ma poate impiedica sa incerc.

Nu o sa umplu postul asta de date, de cifre care pana la urma nu conteaza. Cifrele sunt citite apoi uitate. O sa scriu despre cum moare viata. Despre faptul ca nu mai avem padure, despre faptul ca oamenii consuma mai mult decat e nevoie sa o faca, despre faptul ca ne-am obisnuit sa traim in suficienta de sine. Despre faptul ca acum, oamenii spun ‘Si ce pot eu sa fac? Exista centrale nucleare.’

Exista. Dar de asemenea exista gunoaiele pe care oamenii le arunca la intamplare, exista reciclarea, de care oamenii au auzit dar pe care o vad ca fiind un fleac, doar… ‘eu nu fac atata rau cat fac restul, iar eu singur nu pot sa schimb nimic.’

Asta e un apel la bunul simt. La minimum de bun simt pe care orice fiinta cu un IQ peste al unei banane poate sa il gaseasca in sine. Hai sa nu mai aruncam ulei in veceuri, hai sa nu mai lasam jeg peste tot pe unde emrgem, hai sa nu mai folosim atata plastic, hai sa reciclam si hai sa ajutam planeta asta sa isi revina, casa putem sa avem copii, si sa ii vedem respirand aer si stand la soare fara sa ne gandim in cat timp vor face cancer.

Asadar, m-am intros. Ca sa spun ca nu imi place. Nu stiu cine citeste asta. Dar sper ca din aia 3 oameni care vad asta, macar 1 sa se sesizeze. Suntem ceea ce facem. Si ceea ce facem, ne transforma in responsabili pentru dezastrele din jurul nostru.

Adica sa ajungem  de la asta:

la asta: