I

M-am hotarat sa public de acum in blog,diferite fragmente din ceea ce am inceput sa scriu.^^

Astept cu…nerabdare critici,aprecieri,ce vreti voi pentru ca cel mai probabil in 2010/2011 voi incerca sa public si altceva in afara de poezii.

Asadar,spor la citit si multam anticipat.

“-Nici macar nu stii cate zambete,cati fiori ai lasat in mine.Nu o sa uit niciodata toata povestea asta.Nu o s-o spun nimanui,stai linistit.O sa ramana la mine,o sa ma urmareasca mereu dar eu o s-o ignor.Nu din dragoste pentru tine,tiranule,ci pentru mine.

Cu ce m-ar ajuta sa spun cuiva ce mi-ai facut.Cum m-ai furat din sanul familiei,cum m-ai facut sa te iubesc si sa iti cred toate minciunile,cum mi-ai otravit sufletul pana cand puritatea mi-a devenit necunoscuta,cum m-ai abandonat cu rodul asa-zisei noastre iubiri in brate,plangand de spaima.

Spune-mi tu,”eroule” cum te-ai simtit lasandu-ti copilul,si…pe mine,umila femeie care ti-a purtat samanta noua luni,in viforul iernii,fara aparare,fara,pic de mila,de onoare?

Atat am vrut sa-ti scriu.Am vrut sa iti reamintesc ca TU esti mort,si ca acest copil o sa ramana la mine!”

Statea neclintit,cu bucata de hartie tremurandu-i in mainile puternice si arse de soare.

era uimit.

Femeia pe care pana atunci o vazuse plapanda,supusa si cu frica,ii arunca acum toate cuvintele astea rusinoase.

Era surprins.

Parca se bucura.Scrisoarea aceea ii golise parca sufletul si constiinta de noroiul in care se afundase el singur,din egoism,teama si..prostie.

*Va urma*

Eu,sunt puternica (?!)

Atata durere si suferinta.Mereu e la fel.

Imi spun ca sunt puternica.Imi spun ca nu trebuie sa plang.

Sa las sa se vada.

In fiecare an imi spun ‘Trec peste!’ si nu pot.

Increderea in propriile-mi forte imi scade atat de mult incat,aporpae ca nici nu stiu cine sunt.

Ma caut adanc in mine,si nu gasesc nici macar o urma de umanitate.

Ma caut in cei din jurul meu,si parca sunt in toti.

Lumea imi spune ca sunt parsiva,egoista si insensibila.

Dar ei nu stiu,cat poate sa te schimbe,un lucru atat de minor.

Mai ales cand esti..copil.

Da,eram o copila.

Si n-am uitat.Imi aduc aminte fiecare secunda in parte,fiecare gest,fiecare scrasnire a dintilor si toata durerea,suferinta.

Tristetea.Dorinta de a inchide ochii si de a ma duce dracului,de a renunta.

Atat.

Viata mi-a rezervat mereu surprize cu toate ca le urasc din suflet.

Uneori ma gandesc ca…m-am nascut…surprinsa.

Fiecare zi in parte imi rezerva ocazia de a intelege tot mai multe lucruri pe care sincer,uneori,nici macar nu vreau sa le cunosc,sa le constientizez.

Ma zbat intr-un cerc vicios.Fara voia mea.

Aici m-am nascut,si cel mai probabil,daca luam in calcul gandirea mea prapastioasa de acum,aici o sa si mor,si poate sa si renasc,si tot asa.

Dar nu asta vreau.Eu lupt.

Si sunt puterinca.

Asa imi spun mereu.

Ma mint,dar macar…incerc s aconstruiesc ceva.

EU SUNT PUTERNICA!

*(@&$(@!_$_)@*#

*(@&$(@!_$_)@*#

Azi sunt irascibila.Rau.Asa ca o sa scriu ce ma enerveaza in general.

*postul asta o sa dispara dupa*

Asa deci ma enerveaza ca unii din voi sunt incredibil de prosti.La moodu’ ca debitati numai cacaturi si cand va zice omu ca mai bine inchideti gura daca nu vreti sa fiti si mai penibili decat sunteti deja incepeti sa faceti fite si sa spuneti ca celalalt e prostu nu voi.

Bine.

Ma mai enerveaza ca unii dintre voi nu apreciaza nimic.

Le e indiferent ca i-ai scos din cel mai mare cacat in care poate un om sa se bage sau ca i-ati ajutat.

Da,ok,nu cer covor rosu,petale si limuzina la scara pentru asta.

Cer un ‘Multumesc’ ca d-aia te-am ajutat in gatu ma-tii.Nu ca sa te porti de parca tu mi-ai facut o favoare.

Ce ma ami enerveaza.Ca va grabiti.mereu.

N-aveti rabdare.

Si undeva la mijloc,de cele mai multe ori lipsa asta de rabdare si rpostia se combina asa frumos si apareti voi!

Si ma mai enerveaza ca tre’ sa am eu zile d-astea de cacat.

Da?Bine?

Muriti .

Slimurile ma fac sa mint.

Cand te-am cunoscut purtai un tricou alb.

Cand te-am vazut ultima data purtai o camasa neagra.

Sa fi fost oare inceputul unui lung doliu,datorat mie?

Oare eu sunt cauza?

Si..sa ma simt vinovata?

Rautatea ta m-a dezobisnuit sa mai simt mila.

O stiu,stiu unde e.

Doar ca eu,in vartejul in care m-ai abandonat,am invatat sa o transform in nepasare,in rautate,in cruzime.

Mi-am luat pachetul de tigari de pe noptiera si l-am aruncat in cosul de gunoi.

Parca nici nenorocitele alea de tigari nu-mi mai elibereaza mintea.

Cu fiecare fum,gandul meu ajunge tot la tine.

Ma obsedezi.

Imi amintesc de noi,de parfumul tau oribil,si pe care totusi ajunsesem sa il iubesc.

De felul in care obisnuiai sa imi mangai fata,fara sa spui nimic.

Mi-am spus ca poate slimurile cu aroma de menta ma vor face sa uit.

Nu au facut-o.

Din contra.

Urasc menta,pentru simplul fapt ca  tu o iubeai.

Te urasc si te iubesc in acelasi timp.

Incerc sa te uit si nu pot.

Nici nu vreau.

De multe ori ma trezesc mintindu-ma doar de dragul de a pretinde ca sunt puternica.

Ca sunt mai buna decat tine.Ca nu ma meriti.Ca nu te cunosc si nici nu vreau sa o fac.

Slimurile ma fac…sa mint.

Izvor de vin.

Am baut vin.L-am gustat cand te-am cunoscut.

Tu m-ai invatat,tu m-ai fortat sa il gust.

Mi-ai sarutat gatul si-apoi…negru.

m-am trezit si nu mai eram eu.Eram rece,aproape moarta.

M-am speriat,dar nu am plans.Nu am mai stiut cum sa plnag.

Simteam doar sete,si foame.

o foame apriga ce ma chinuia si parca as fi vrut sa musc gatul primului om ce-mi iese in cale.Nici nu stiam de ce.

Tu,mi-ai dat o cupa.Aurita,grea,plina cu…vin.

Am baut-o si stea s-a potolit,la fel ca foamea.

Tu erai ‘omul cu vinul’.

Erai cel ce imi potolea setea si foamea.

Erai cel ce ma tinea in viata.

Dar cand vinul avea sa se termine?mi-am spus.

Si,de unde venea aceasta licoare minunata?Oare tu o aduceai dintr-un izvor?

Cu trei cuburi de zahar.

Cateva cuvinte rostite in graba,sunetul pasilor  tai,alergand,apoi usa care se inchide.

Asta e tot ce imi amintesc.

Ah da,si parfumul.Rece,aspru,aproape deranjant.

Eu,am ramas neschimbata sa stii!

Inca ma mai uit la filme vechi duminica si mananc ciocolata multa.

Si,sa stii ca inca mai am rujul rosu pe care mi-a fost frica sa il folosesc de teama ca o sa arat ciudat,si ca…tu o sa razi.

Dar tu?

Tu cum esti?Te-ai schimbat?Inca mai bei ceai la ora 11?

Eu cred ca da.

Cu 3 cuburi de zahar.

Am o poza cu noi doi.

Am decupat-o.Pe tine te-am taiat si te-am pus separat intr-o alta poza cu mine.

Iesisem urat.

M-am gandit ca vrei sa stii.

Poate o sa-ti dau un mail cu ea cand…o sa imi amintesc,si cand…

o sa imi scrii.

Eroii nu mor niciodata.

Asta se vrea a fi un post serios pentru scumpa si iubita noastra tara R(r)omania.

Repet!Se vrea doar,a fi un post serios.

Asadar,scumpii si iubitii mei concetateni,azi e Ziua Nationala A Romaniei.

Frumos asa nu?

Arcu’ de Triumf inconjurat de viitorii petrecareti de la Vanghelion,multe masini,elivoptere,barbati in uniforma.Miros de testosteron ,ce sa mai,frumos.

Agitatie,lumea sta si se uita la fortele militare.La cei care ne APARA tara de ORICE pericol.

Ma gandeam sa ma duc si eu.

Si totusi.Mai e romanu’ patriot?

Mai scoate tricoloru pe balcon de 1 DECEMBRIE?

Sau sta in casa,face un gratar in spatele blocului,mananca mici si bea bere,se pregateste de Craciun si se uita la OTv?!

Post ca sa fie.

-Si vrei sa stii ceva?!Esti un nemernic!si…i-a inchis.

S-a trantit nervoasa pe patul ei moale si comod,si-a luat pachetul de tigari,cana cu ceai si a stat acolo.

Simtea cum ii iese inima din piept.

-Ce dobitoc!Auzi!Eu?!Eu sunt de vina?!Tampitu’!

Vorbea singura,nicio problema,nu era prima data.Asa se desarca ea.

Arunca vina pe ceilalti,fuma,se prefacea ca bea ceai (nu putea sa-l bea,dar ii facea placere sa simta cana calda in mainile reci) si uneori,dormea.

Atunci era insa altfel.Era suparata rau rau rau,asa ca s-a imbracat repede,si-a luat telefonul si a iesit tunand din casa.

Bulvard.Iuliu Maniu.

-Unde dracu’ era scara domne?!Ce tampit!In ce bloc sta!Nici intrarea nu o gasesc!

-Alo da?!

-La ce etaj stai bai,nataraule?

-De ce?

-Asa!HAI!Zi!

-La 7.

-Coboara dracului ca sunt in fata blocului si nu pot sa intru!!!

19:40

Intuneric.

19:41

-Ia uite domne’ cat intarzie tampitu’!Ma face sa-l si astept!Il  omor!NU!Mai intai il fac de ras,dupa…vad eu…

19:42

-Te-ai hotarat sa apari bai?!Ce dracu ti-a luat atata sa cobori 7 etaje?!

-Da’…stai,ce se intampla?Ce..cau..

-Da’ ce iti pasa?!Am venit sa ne certam!Sunt suparata!Doar n-o sa stau e u in casa,sa plang,sa mai fac si riduri si tu sa stai bine mersi acasa!

Stateau in mijocul drumului.

Ea gesticula si tipa,el statea si se holba.Din cand in cand mai tragea cu ochiul la slitul pe care ea uitase sa si-l inchida.

-Vezi ca..ti s-a desfacut s..

-Obsedatule!Numai la cacaturi de gandesti!

Romania the land of?!

Bun,sa va povestesc ceva ce mi s-a intamplat acum cateva zile.

N-am scris chiar atunci despre asta pentru ca eram un car de nervi,si cand sunt nervoasa injur,rau de tot,si nu vreau un blog porcos.^.^.

Buuun.Eu ca o fata cuminte veneam frumos de la liceu si ma indreptam spre metrou.Mai exact coboram scarile de la Unirii.

Ajung frumos la metrou si vad doi indivizi dubiosi venind in fata mea.

Cu nasu bagat in geanta (nu,nu geanat de pitzi) cautam rahatu ala de abonament ,ca mereu il pierd.

Cand ma trezesc cu o mana pe tate (a se citi tzatze ,mi-e lene sa scriu cu diacritice) Asa…

Normal ca am facut o fata de retardata ceva de genul O.O si imediat mi-au venit cateva idei extrem de sadice in mine.

Apoi,am zis,bai prima varianta ar fi sa ii fut (a se citi trag) o mare geanta in cap dobitocului DAR! marele DAR,la 1.58 al meu efortu’ de a ajunge la capatana individului (care aveam cam 1.80 cred) ar fi mult prea mare,apoi poate ma ia asta dracu’ la alergat prin metrou.

A doua varianta,cea pe care am si pus-o in prcatica a fost sa” ii zambesc suav si sa ii arat minunatul semn al pacii urmat de un sir de cuvinte mladioase”,cum ii sade bine unei domnite pipaiete ca mine.

Dar asta nu e tot,la toata scena asta au asistat multi alti oameni,care desigur nu au avut nicio problema in a se holba doar cum nenorocitu ala statea si zambea dulceag dupa ce facuse ce facuse.

Normal ca tipu’ a plecat,restu stateau si se uitau,asa ca i-am ‘bucurat’ si pe ei cu frumoasele mele ‘felicitari’

Probabil au crezut ca sunt nebuna,da frate,ce mama dracului,nu mai poti sa mergi pe strada ca ti-e frica sa nu-ti puna careva mana pe cine dracu stie unde?!

Da gata hai,ma opresc aici,ca iar m-apuca nervii.

Romania!Te iubim!

E bine.

Un sarut dulce pe frunte,apoi pe tample,apoi pe obraz,si te opresti.Inspiri adanc si iti apesi incet buzele de ale mele ,si e bine.

Au gust de cirese.

Te prind de brat si parca nu vreau sa-ti da drumul,apoi brusc ma impedic si simt cum cad.Nu mi-e frica,mereu am stiut ca o sa fi acolo.Dar acum?!

Unde esti?

Cad si cad si cad,si astept sa iti vad mainile intinzandu-se dupa mine.

Astept de mult,de mult prea mult timp.

Si ma macina.

Si ma opresc din cadere,si urc tot mai sus.

Si apoi cad,si cand  gasesc puterea mai aprind unul si urc urc urc.

Te astept.Mereu.

Stiu ca nu mai vi,dar eu astept.

Ma simt in siguranta cand astept.Mi-e frica sa vin dupa tine.Daca ma pierd?

Daca tu vi aici?!Si eu nu sunt?Ce fac?

Astept si-mi amintesc de tot ce eram.Eu,tu,noi.

Si zambesc in gol,poate din cauza amintirilor poate de la fum.Nu stiu.

Dar e bine.

Nimfa si-un glob de cristal.

I-a spus ‘Sunt puternic!’ si a inchis ochii.

Atunci cand s-a trezit era singur in patul gol si rece,ce il pazea parca de ce avea sa fie.

O cauta cu privirea si nu o gasea.Isi spunea ca o pierduse.

Pe ea,cea care candva era nimfa pe care o gasea in fiecare dimineata in stanga lui,pe care o crestea si ar fi vrut sa o vada zburand.

Dar ratase totul.

Scumpa lui nimfa isi desfacuse aripile intr-o noapte cand el…nu era.

Nu l-a asteptat,nu a crezut ca trebuie.

Doar…a zburat.Nici n-a privit in ruma.

A doua zi,el s-a trezit si si-a gasit camasa cu parfumul ei impregnat acolo.Stia…plecase.

Candva un cocon lipsit de protectie,EA era acum singura.Acolo,in lumea aia mare si rea,si el era aici,fara puterea de a o pazi.

Si ii era frica.Poate ca nu pentru ea ,ci pentru el.

Se simtea singur.Se simtea abandonat.Avea nevoie de  cineva,de cineva pe care sa-l sufoce,sa il protejeze,si…acel cineva …plecase.

Asa ca s-a ghemuit sub plapuma usoara si a asteptat.

Ar fi vrut sa se trezeasca si parca nu.Ii era bine,ii era rau,ii era teama si era totusi increzator.

Ar fi vrut sa sparga globul de cristal in care zacea si sa ia viata in piept dar…

Era barbat.

Fara ea,fara umbra care ii purta camasile,era nimic.Fara ea nu putea sa respire,sa gandeasca,sa traiasca.

Ochii ii cad din nou pe vechea camasa alba in carouri.

“Mi-e dor de tine.Unde esti?”

Încă un an.

Mâine e ziua mea.

Sunt fericită,oarecum.Nu ştiu cum să descriu exact ceea ce simt acum.

Simt că mă îndrept atât de repede spre viaţa mea de adult încât mi se face pielea de găină.

Nu mai e mult,timpul ramas e aproape inperceptibil,şi sunt speriată.Şi totuşi entuziasmată.

Mulţi m-au întrebat încă de acum câteva luni ce-mi doresc.

Nimic.

Serios.

Când eram mai mică făceam liste kilometrice cu ce vreau de ziua ema.Acum…simt pentru prima dată ca nu-mi trebuie nimic.

Doar…timp,şi minte să mă maturizez şi să îmi pregătesc o viaţă liniştită.

Să mă pregatesc pentru viitor.

Deja îl aud,bate la uşă.

E ca la o întâlnire.

Tipul bate la uşa ta,şi tu nu eşti nici măcar îmbrăcată.

Şi sincer,nu vreau să îmi întâmpin viitorul “dezbrăcată”.

Înţelegeţi voi.

Aşa că,ne auzim curând,când voi fi îmbătrânit deja,cu încă-un an.

Părerea mea!

Nu ştiu dacă aţi simţiti vreodată ce urmează să spun eu,şi dacă da,cât de intens.

Oricum mă simt fericită,atât de fericită,şi totuşi atât de supărată şi de…nu ştiu dezamăgită,încât am impresia că EU sunt acum două persoane diferite.

EU cea fericită şi…plină de viaţă şi sentimente bune şi EU cea dezamăgită şi rănită.

Cel mai greu e când EU se bate cap în cap cu EU.

E al dracului de greu să zâmeşti cu tot sufletul acum,şi apoi la auzul unor simple cuvinte să retrăieşi clipe …îngrozitoare.

Oricum,am citit câteva din posturile recente şi am realizat că am transformat blogul ăsta în exact ceea ce nu-mi doream,un loc udne scriu despre tot ceea ce simt eu.

Doar că,e greu,serios,uneori chiar mi se pare greu.Aşa că prefer,să scriu aici tot ce mă doare,decât să discut asta cu ceilalţi.

Uneori e bine să vorbeşti,dar nu mereu.

Cu timpul oamenii percep toate slăbiciunile astea,şi profită.Te iau drept prost,şi te manipulează,şi aşa ceva NU M-I SE ÎNTAMPLĂ MIE!

De ce?

Pentru simplul fapt că am dreptul să nu fiu ca restu’.Manipulată,prostită şi cum vreţi voi.

Eu vreau să fiu altfel,să scot capu’ din marea masă,şi să văd şi cum e mai sus de-atât.

Părerea mea!Hâc!

Suflet mutilat.

-Vrei  iubire?Nu-ţi dau!Vrei ură?Nici măacr!S-au terminat toate.Fiecare nenorocit de sentiment tot,tot tot tot s-a dus.M-ai mutilat! i-a urlat cu tot sufletul.

O durea atât de tare.Nici măacr nu putea să explice ce simte.Îi venea să moară.Acolo,atunci,de faţă cu el.

Să inchidă ochii de tot.

“-Am vrut doar să suferi.” a spus el.

I-a spus asta atât de detaşat,şi de uşor.Ar fi vrut să îşi smulgă inima din piept şi sa o arunce undeva departe.Să îi dea foc şi să nu o mai audă pompand cu putere atâta suferinţă.

Plangea şi îşi dorea să dea timpul înapoi.Să uite de ziua aceea când stăteau împreună la aceeaşi masă,fiecare cu gândurile lui,cu berea lui,cu sufletul gol,sau nu.

De ziua când ea la întrebat

-De ce?

Iar el a spus

-Pentru că aşa simt.

De ziua când au glumit şi au rămas împreună.

De ziua când ea a rămas plângând în A. şi el s-a întors.De clipa când l-a văzut şi ar fi vrut să îi spună atâtea.

Ar fi vrut să aibă un burete şi să şteargă tot.

Să-şi rupă sufletul,să îl arunce pe el afară din mintea ei.

Atâtea întrebări.Atâta durere şi dezamăgire.

Cum să suporte iarăşi aşa ceva?

Şi pentru ce?

-Nu meriţi!a ţipat.

Minţea şi totuşui nu.

Ştia,că el,cel care-i mutilase sufletul nu merita,şi totuşi spera să merite.

Îşi dorea atât de mult.Cu toată inima,cu toată mintea,cu tot sufletul,corpul şi gândul.

Dacă ar fi putut l-ar fi strâns tare tare tare de tot în braţe,ca să simtă ce simte şi ea.

Dar nu putea.

El plecase.Era departe.Şi o lăsase singură,amăgită şi cu sufletul mutilat.

O lăsase aşa cum nu credea că tocmai EL o va face.

Toate lacrimile şi durerea pe care nimeni nu le ştia,erau în ea.Nu le lăsa afară.Îi era ruşine de ea.Se simţea ca un monstru urât şi singur.

Şi zâmbea fals repetând mereu “N-am nimic,n-am nimic.”

Dacă ar fi ştiut.Dacă ar fi simţit şi el măacr pe jumătate!Dar nu,el…

Plecase la altă EA.

Si o uitase pe cea care cândva…chiar…

Îl iubise.

Post serios.

Ăsta e un post cât se poate de serios *încerc şi eu să nu deviez prea mult de la subiect*.

Problema e că mi-e frică rău.

Mi se face frică numai când mă uit în jur.De ce?Ar cam trebui să ştiţi dacă trăiţi în România.

Mi-e frică de faptul că nimeni nu se ocupă de ţara asta,că suntem furaţi (eu mai puţin că încă nu-s plătitoare de impozie dar…)că învăţământul din ţară e de căcat,ca “aia de sus” care cică ne conduc nu înţeleg că cei mai mulţi bani ar trebui băgaţi în învăţământ nu in alte căcaturi (cum ar fi buzunarele lor).

Dacă nu ai nişte oameni instruiţi perfect,care au avut parte de cele mai buneşcoli,cei mai buni profesori,cum te poţi aştepta ca ţara să evolueze?

Mi-e frică de felul în care evoluează lucrurile în ţărişoara asta…

Din rău,în mai rău.Nu sunt pesimistă,dar printr-o simlpă privire aruncată în jur poţi să realizezi că…probabil..în curând,ne ia dracu pe toţi.

Pentru că scumpii noştrii parlamentari,iubiţii noştrii reprezentanţi (că doar asta sunt) în viaţa politică sunt nişte imbecili.

Cine-a zis că am nevoie de un reprezentant imbecil?!Nu domne!Nu mersi!

Stai frumos la tine acasă,că şi-acolo poţi să dormi la fel de bine ca în parlament/senat,unde vrea muşchiu tău şi lasă-i pe alţii care chiar vor să facă ceva,să ajute cumva ţara,nu mai zace tu ca o fosilă comunistă in scaunu ala.

Sunt supărată pentru că asta e ţara în care m-am născut,în care trăiesc,ţara în care simt că posibilităţile mele mor din cauza altora.

Şi mă enervez.Rău de tot.Cine dracului sunt ei să îmi fure mie viitorul?

Zic!