Romania the land of?!
Bun,sa va povestesc ceva ce mi s-a intamplat acum cateva zile.
N-am scris chiar atunci despre asta pentru ca eram un car de nervi,si cand sunt nervoasa injur,rau de tot,si nu vreau un blog porcos.^.^.
Buuun.Eu ca o fata cuminte veneam frumos de la liceu si ma indreptam spre metrou.Mai exact coboram scarile de la Unirii.
Ajung frumos la metrou si vad doi indivizi dubiosi venind in fata mea.
Cu nasu bagat in geanta (nu,nu geanat de pitzi) cautam rahatu ala de abonament ,ca mereu il pierd.
Cand ma trezesc cu o mana pe tate (a se citi tzatze ,mi-e lene sa scriu cu diacritice) Asa…
Normal ca am facut o fata de retardata ceva de genul O.O si imediat mi-au venit cateva idei extrem de sadice in mine.
Apoi,am zis,bai prima varianta ar fi sa ii fut (a se citi trag) o mare geanta in cap dobitocului DAR! marele DAR,la 1.58 al meu efortu’ de a ajunge la capatana individului (care aveam cam 1.80 cred) ar fi mult prea mare,apoi poate ma ia asta dracu’ la alergat prin metrou.
A doua varianta,cea pe care am si pus-o in prcatica a fost sa” ii zambesc suav si sa ii arat minunatul semn al pacii urmat de un sir de cuvinte mladioase”,cum ii sade bine unei domnite pipaiete ca mine.
Dar asta nu e tot,la toata scena asta au asistat multi alti oameni,care desigur nu au avut nicio problema in a se holba doar cum nenorocitu ala statea si zambea dulceag dupa ce facuse ce facuse.
Normal ca tipu’ a plecat,restu stateau si se uitau,asa ca i-am ‘bucurat’ si pe ei cu frumoasele mele ‘felicitari’
Probabil au crezut ca sunt nebuna,da frate,ce mama dracului,nu mai poti sa mergi pe strada ca ti-e frica sa nu-ti puna careva mana pe cine dracu stie unde?!
Da gata hai,ma opresc aici,ca iar m-apuca nervii.
Romania!Te iubim!
E bine.
Un sarut dulce pe frunte,apoi pe tample,apoi pe obraz,si te opresti.Inspiri adanc si iti apesi incet buzele de ale mele ,si e bine.
Au gust de cirese.
Te prind de brat si parca nu vreau sa-ti da drumul,apoi brusc ma impedic si simt cum cad.Nu mi-e frica,mereu am stiut ca o sa fi acolo.Dar acum?!
Unde esti?
Cad si cad si cad,si astept sa iti vad mainile intinzandu-se dupa mine.
Astept de mult,de mult prea mult timp.
Si ma macina.
Si ma opresc din cadere,si urc tot mai sus.
Si apoi cad,si cand gasesc puterea mai aprind unul si urc urc urc.
Te astept.Mereu.
Stiu ca nu mai vi,dar eu astept.
Ma simt in siguranta cand astept.Mi-e frica sa vin dupa tine.Daca ma pierd?
Daca tu vi aici?!Si eu nu sunt?Ce fac?
Astept si-mi amintesc de tot ce eram.Eu,tu,noi.
Si zambesc in gol,poate din cauza amintirilor poate de la fum.Nu stiu.
Dar e bine.
Nimfa si-un glob de cristal.
I-a spus ‘Sunt puternic!’ si a inchis ochii.
Atunci cand s-a trezit era singur in patul gol si rece,ce il pazea parca de ce avea sa fie.
O cauta cu privirea si nu o gasea.Isi spunea ca o pierduse.
Pe ea,cea care candva era nimfa pe care o gasea in fiecare dimineata in stanga lui,pe care o crestea si ar fi vrut sa o vada zburand.
Dar ratase totul.
Scumpa lui nimfa isi desfacuse aripile intr-o noapte cand el…nu era.
Nu l-a asteptat,nu a crezut ca trebuie.
Doar…a zburat.Nici n-a privit in ruma.
A doua zi,el s-a trezit si si-a gasit camasa cu parfumul ei impregnat acolo.Stia…plecase.
Candva un cocon lipsit de protectie,EA era acum singura.Acolo,in lumea aia mare si rea,si el era aici,fara puterea de a o pazi.
Si ii era frica.Poate ca nu pentru ea ,ci pentru el.
Se simtea singur.Se simtea abandonat.Avea nevoie de cineva,de cineva pe care sa-l sufoce,sa il protejeze,si…acel cineva …plecase.
Asa ca s-a ghemuit sub plapuma usoara si a asteptat.
Ar fi vrut sa se trezeasca si parca nu.Ii era bine,ii era rau,ii era teama si era totusi increzator.
Ar fi vrut sa sparga globul de cristal in care zacea si sa ia viata in piept dar…
Era barbat.
Fara ea,fara umbra care ii purta camasile,era nimic.Fara ea nu putea sa respire,sa gandeasca,sa traiasca.
Ochii ii cad din nou pe vechea camasa alba in carouri.
“Mi-e dor de tine.Unde esti?”
Încă un an.
Mâine e ziua mea.
Sunt fericită,oarecum.Nu ştiu cum să descriu exact ceea ce simt acum.
Simt că mă îndrept atât de repede spre viaţa mea de adult încât mi se face pielea de găină.
Nu mai e mult,timpul ramas e aproape inperceptibil,şi sunt speriată.Şi totuşi entuziasmată.
Mulţi m-au întrebat încă de acum câteva luni ce-mi doresc.
Nimic.
Serios.
Când eram mai mică făceam liste kilometrice cu ce vreau de ziua ema.Acum…simt pentru prima dată ca nu-mi trebuie nimic.
Doar…timp,şi minte să mă maturizez şi să îmi pregătesc o viaţă liniştită.
Să mă pregatesc pentru viitor.
Deja îl aud,bate la uşă.
E ca la o întâlnire.
Tipul bate la uşa ta,şi tu nu eşti nici măcar îmbrăcată.
Şi sincer,nu vreau să îmi întâmpin viitorul “dezbrăcată”.
Înţelegeţi voi.
Aşa că,ne auzim curând,când voi fi îmbătrânit deja,cu încă-un an.
Părerea mea!
Nu ştiu dacă aţi simţiti vreodată ce urmează să spun eu,şi dacă da,cât de intens.
Oricum mă simt fericită,atât de fericită,şi totuşi atât de supărată şi de…nu ştiu dezamăgită,încât am impresia că EU sunt acum două persoane diferite.
EU cea fericită şi…plină de viaţă şi sentimente bune şi EU cea dezamăgită şi rănită.
Cel mai greu e când EU se bate cap în cap cu EU.
E al dracului de greu să zâmeşti cu tot sufletul acum,şi apoi la auzul unor simple cuvinte să retrăieşi clipe …îngrozitoare.
Oricum,am citit câteva din posturile recente şi am realizat că am transformat blogul ăsta în exact ceea ce nu-mi doream,un loc udne scriu despre tot ceea ce simt eu.
Doar că,e greu,serios,uneori chiar mi se pare greu.Aşa că prefer,să scriu aici tot ce mă doare,decât să discut asta cu ceilalţi.
Uneori e bine să vorbeşti,dar nu mereu.
Cu timpul oamenii percep toate slăbiciunile astea,şi profită.Te iau drept prost,şi te manipulează,şi aşa ceva NU M-I SE ÎNTAMPLĂ MIE!
De ce?
Pentru simplul fapt că am dreptul să nu fiu ca restu’.Manipulată,prostită şi cum vreţi voi.
Eu vreau să fiu altfel,să scot capu’ din marea masă,şi să văd şi cum e mai sus de-atât.
Părerea mea!Hâc!
Suflet mutilat.
-Vrei iubire?Nu-ţi dau!Vrei ură?Nici măacr!S-au terminat toate.Fiecare nenorocit de sentiment tot,tot tot tot s-a dus.M-ai mutilat! i-a urlat cu tot sufletul.
O durea atât de tare.Nici măacr nu putea să explice ce simte.Îi venea să moară.Acolo,atunci,de faţă cu el.
Să inchidă ochii de tot.
“-Am vrut doar să suferi.” a spus el.
I-a spus asta atât de detaşat,şi de uşor.Ar fi vrut să îşi smulgă inima din piept şi sa o arunce undeva departe.Să îi dea foc şi să nu o mai audă pompand cu putere atâta suferinţă.
Plangea şi îşi dorea să dea timpul înapoi.Să uite de ziua aceea când stăteau împreună la aceeaşi masă,fiecare cu gândurile lui,cu berea lui,cu sufletul gol,sau nu.
De ziua când ea la întrebat
-De ce?
Iar el a spus
-Pentru că aşa simt.
De ziua când au glumit şi au rămas împreună.
De ziua când ea a rămas plângând în A. şi el s-a întors.De clipa când l-a văzut şi ar fi vrut să îi spună atâtea.
Ar fi vrut să aibă un burete şi să şteargă tot.
Să-şi rupă sufletul,să îl arunce pe el afară din mintea ei.
Atâtea întrebări.Atâta durere şi dezamăgire.
Cum să suporte iarăşi aşa ceva?
Şi pentru ce?
-Nu meriţi!a ţipat.
Minţea şi totuşui nu.
Ştia,că el,cel care-i mutilase sufletul nu merita,şi totuşi spera să merite.
Îşi dorea atât de mult.Cu toată inima,cu toată mintea,cu tot sufletul,corpul şi gândul.
Dacă ar fi putut l-ar fi strâns tare tare tare de tot în braţe,ca să simtă ce simte şi ea.
Dar nu putea.
El plecase.Era departe.Şi o lăsase singură,amăgită şi cu sufletul mutilat.
O lăsase aşa cum nu credea că tocmai EL o va face.
Toate lacrimile şi durerea pe care nimeni nu le ştia,erau în ea.Nu le lăsa afară.Îi era ruşine de ea.Se simţea ca un monstru urât şi singur.
Şi zâmbea fals repetând mereu “N-am nimic,n-am nimic.”
Dacă ar fi ştiut.Dacă ar fi simţit şi el măacr pe jumătate!Dar nu,el…
Plecase la altă EA.
Si o uitase pe cea care cândva…chiar…
Îl iubise.
Post serios.
Ăsta e un post cât se poate de serios *încerc şi eu să nu deviez prea mult de la subiect*.
Problema e că mi-e frică rău.
Mi se face frică numai când mă uit în jur.De ce?Ar cam trebui să ştiţi dacă trăiţi în România.
Mi-e frică de faptul că nimeni nu se ocupă de ţara asta,că suntem furaţi (eu mai puţin că încă nu-s plătitoare de impozie dar…)că învăţământul din ţară e de căcat,ca “aia de sus” care cică ne conduc nu înţeleg că cei mai mulţi bani ar trebui băgaţi în învăţământ nu in alte căcaturi (cum ar fi buzunarele lor).
Dacă nu ai nişte oameni instruiţi perfect,care au avut parte de cele mai buneşcoli,cei mai buni profesori,cum te poţi aştepta ca ţara să evolueze?
Mi-e frică de felul în care evoluează lucrurile în ţărişoara asta…
Din rău,în mai rău.Nu sunt pesimistă,dar printr-o simlpă privire aruncată în jur poţi să realizezi că…probabil..în curând,ne ia dracu pe toţi.
Pentru că scumpii noştrii parlamentari,iubiţii noştrii reprezentanţi (că doar asta sunt) în viaţa politică sunt nişte imbecili.
Cine-a zis că am nevoie de un reprezentant imbecil?!Nu domne!Nu mersi!
Stai frumos la tine acasă,că şi-acolo poţi să dormi la fel de bine ca în parlament/senat,unde vrea muşchiu tău şi lasă-i pe alţii care chiar vor să facă ceva,să ajute cumva ţara,nu mai zace tu ca o fosilă comunistă in scaunu ala.
Sunt supărată pentru că asta e ţara în care m-am născut,în care trăiesc,ţara în care simt că posibilităţile mele mor din cauza altora.
Şi mă enervez.Rău de tot.Cine dracului sunt ei să îmi fure mie viitorul?
Zic!
Joi.
Joi.Dimineaţă răcoroasă cum numai în Octombrie simţi.
Mi-e frig.Mă dau jos din pat.Caut cu privirea pachetul de ţigări.Nu e.
Mă încrunt şi ma trântesc în pat.Mă lovesc cu,capul de noptieră şi înjur.
Aşa sunt eu…feminină.
Mă întorc,mă uit la ceas,telefon nu mai am că l-am pierdut.
E 8.DIMINEAŢA!
Mă reîntorc la căutarea mea de ţigări.Zadarnic.
Buăcătărie,verificat,baie (O.O) verificat,sufragerie,verificat,dormitor 1 verificat,dormitor 2,verificat,dormitor 3,verificat dormitor…glumeam!Am doar 2 dormitoare.
Unde mama dracului e mă pachetu ala nenorocit?
Ma întorc în pat.M-am aşezat pe ceva tare.Hei!Un pachet de Dunhill,ca să vezi.
Îmi aprind grăbită o ţigare.Trag cu sete.
Mă duc în bucătărie.N-am cafea.Nu mai e.S-a terminat.Un pliculeţ de 3 în 1 e numai bun.
Mă întind uşor ameţită de ţigarea fumată pe stomacul gol,şi privesc în gol.
Ceasul arată 8:13.
Închid ochii.8:14.Aşa!13 e cu ghinion.
Mă duc la baie şi dau drumul la apă.E rece.De ce nu e caldă?!
O las să curgă şi mă-ntorc în pat.
Măăăă,da ce frig e!
MTv,neinteresant,ProTv,neintersant,Discoverz,hei uite un documentar despre…wow wow wow,cum se reproduc crocodilii?!
Nu mersi.
Închid televizorul şi mă simt “Pissed off!” că tot se poartă blogăreala în engleză.
Deci sunt nervoasă.Mai aprind un dunhill ,de data asta nu mai sunt aşa entuziasmată,şi fumez încet,fără tragere de inimă,făcând parcă o blasfemie faţă de atotputernicul Dunhill…
Mă duc la baie.În continuare apă rece.
Bă băga…Reformulez.Băi să-mi introduc picioru!
Deschid calculatoru.
Linişte.
Amy Winehouse.
Încă o dată,şi încă o dată şi tot aşa.
Mă uit la ceas.
9:02
Mă duc la baie,apă cald.
Duş.
E bine.
Mă întorc în cameră.Ia sa-mi fac teme!
Scriu scriu scriu.
12:00
Repede că plec la şcoală!
Mă uit în calendar.
Ah da! E sâmbătă.
Nu joi.
Nemuritor de rând.
Şi-a ridicat privirea spre cer.Era înconjurată,de fum şi de fericire.
Cu fiecare fum se ridica tot mai mult.Îi era fircă să se gândească la ce va urma.La faptul că se va trezi şi că va reveni la ce normal.
La ură,la gelozie,la teamă.
Şi-ar fi dorit să rămână acolo sus mereu.Toată viaţa.Înconjurată de fum alb.
Şi-a ridicat uşor braţul.Încercam să se prindă se propriile-i speranţe.
Mâna firavă a descris o traictorie nu tocmai logică,dar ei,ei i se părea normal.Era perfect.
Şi-a lăsat capul pe spate şi a închis ochii.
“Doamne,ce bine e!”îşi repeta în gând.
Avea tot ce îşi dorea.Tot ce îi trebuia ca să fie fericită.
Pe el,fum şi cerul deasupra lor.
N-avea nevoie de un pat,sau de mulţi bani.
Iarba umedă pe care îşi lăsaseră trupul să zacă era perfectă.
Simţea că e acolo,în cer,şi sub el,că e una cu totul,cu tot ce o înconjoară.
S-a ridicat şi-a inspirat adânc.
Era noapte.
Stelele erau deja acolo sus,o detronaseră.
Acum era doar ea,nemuritor de rând,zâmbind spre ce pierduse.
S-a trezit.
Închisoare pentru vise.
A început ca un film poliţist prost.
L-au încătuşat.I-au pus nişte catuşe albe.I-au ros mâinile şi întreg trupul.L-au măcinat până la epuizare.Era un mort viu.
L-au pus într-o celulă tapetată cu stropi de ţipete şi pereţi zgâriaţi de timp.
L-au lăsat să zacă acolo.O eternitate şi mai mult,cu acele cătuşe albe,mistuitoare.
A ural şi a adăugat stropi de strigăte pe pereţii cojiţi.
Timpul a zgâriat pereţii aşa cum i-a zgâriat şi lui sufletul.
Într-o zi au intrat în celula lui şi i-au spus că e un negustor de vise.
L-au prins de guler şi l-au ridicat.Se uita în speriat în ochii lor şi vedea ură.Toată dragostea purtată înainte era acum ură.
Era un suflet rătăcit acum,ca şi ele.
Îşi spunea că locul acela e un fel de Purgatoriu,făcut pentru cei ca el,pentru negustorii de vise şi speranţe,aşa că aştepta să işi spele păcatele.
A plâns,dar lacrimile erau uscate,aşa că păcatele au rămas acolo,aşternute adânc în conştiinta pe care uitase că o are.
S-a zbătut,a ţipat şi a încetat să mai spere.
Dar ELE,ele ştiau ce urma să se întâmple aşa că au aşteptat.
Şi clipa a venit.Le-a implorat iertare,le-a implorat să îl lase să plece.
Le-a jurat că se va revanşa.
Iar ele…fiind bune…
L-au ucis.
Cărţi de JOACĂ?!
Puteţi să-mi spuneţi că sunt nebună,ciudată sau cum vreţi voi dar astazi am fost să-mi cumpăr cărţi.
Nu d-alea de joc,ci d-alea de citit.
Mă simt aşa fericită şi entuziasmată.Abia aştept să le citesc.
Sunt 26 de căţi mai mari sau mai mici gata să fie citite.
*Pentru cei care momentan se holbează la monitor ca la felu paişpe: DA MA!Lumea mai şi citeşte,aşa…ocazional”
Oricum,venind vorba despre cărţi,eu una tratez cititul ca pe un ritual.Mi se pare aşa drăguţ,să mă aşez in fotoliul meu moale,galben şi drăguţ,cu o carte bună,şi să citesc.
Nu zic că nu pot să citesc în metrou,maşină etc etc,dar mi se pare mult mai relaxant şi mai firesc să citeşti în intimitatea căminului tău.
Cred că o să încep “Maratonul de citit” cu “Fecioarele despletite” de Hortensia Papadat-Bengescu.
M-a atras atât de tare,încă din prima clipă,fie şi prin titlu,lăsând la o parte coperta şi grafica.
Aşa că ;D promit că revin în câtva zile să vă spun cum a fost cartea şi dacă merită.
Ziua Bună!
Paranoia,boală grea.
Trecând peste toată faza asta a mea cu “Yay sunt super-entuziasmată” am şi eu o dilemă.De ce dracului suntem noi tipele atât de paranoice???
Adică,serios,şti,orice femeie are câteva zile lunar când e irascibilă,şi paranoică,şi etc etc.Doar că la mine zilele astea sunt consecutive.
Există câteva variante:
1.Sunt foarte “flambată”
2.semăn cu mama,rezultă că sunt foarte paranoică
3. ceva este putred în Univers.
Oricum e marfă să fi paranoic.Spre exemplu,mă simt ca Wonder-Woman.
Serios.Mă simt aşa bine,şi simt că deţin controlul (într-o oarecare măsură),şi ŞTIU! că trebuie să trec peste toate fazele nasoale care s-au întâmplat în ultimul an.
Oricum,nu o să dureze mult starea asta de paranoia şi fericire,deci profit cât pot.Râd,ţopăi,mă port ciudat,lumea se holbează la mine şi trece.
Ei şi dacă se holbează ce?
I don’t give a fuckin shit.Serios.Am ajuns să fiu atât de miserupistă încât îmi vine să mă pup.
E bine când nu-ţi pasă de nimic.
Simţi că lumea e a ta şi că poţi să faci ce vrei cu ea.
Vedeţi cât de paranoică pot să fiu?Am aberat o grămadă deja.
Aşaaa.Cum spuneam.Mă simt bine.
Totuşi sunt puţin confuză.Oare e bine că mă simt bine când sunt aşa?
“Deci da!”
Deja încep să-mi pun semne de întrbare cu privire la ceea ce caută oamenii.
O să fiu scurtă:
Citiţi şi râdeţi/plângeţi.Cum vreţi.
de ce imi distrugi viata - pentru că pot şi vreau
jocuri cu dentist - adică să te joci cu el?De ce?
daca as putea - să?Hai zi ceva inteligent!
poze cu soldati – Google?!
trecut,prezent viitor meu – În curând îmi tatuez MAMA OMIDA în frunte
cele mai frumoase versuri de iubire – Îţi recomand : http://www.youtube.com/watch?v=hSb5SlpAvJ8 dacă eşti tipă şi
http://www.youtube.com/watch?v=w6SZAi2_hdo dacă eşti tip.
Liceenii reloaded.
Astăzi 15 Septembrie 2009 mama Vanity s-a întors la liceu.Câh.Câh în ceea ce priveşte organizarea evenimentului de început de an şcolar.
Aglomeraţie,oameni care se frecau unii de alţii,boboci panicaţi,boboci figuranţi,boboci de care vrei şi de care nu vrei.
Aveau majoritatea,privirea aia rătăcită,de parcă erau nişte condamnaţi ce se îndreptau spre locul de execuţie.
Pe câţiva îi ştiam deja.Le-am zâmbit aşa…din complezenţă şi-am stat.
Mi-era prea lene să vorbesc,să-mi deschid ochii,poate chiar să şi respir.
Directa a ţinut acelaşi discurs ca şi anul trecut.Apoi s-a pus imnul scumpei noastre ţări.*Hohote de râs*
Câţiva “indieni” cum îi mai numesc eu se fofilaseră deja spre ieşire.Cred şi eu.Asta e tot ce-ţi lipseşte.Să stai la ora 9 jumate dimineaţa să asculţi imnul.Nu ,mulţumesc.
Încet, încet ne-am urnit în liceu.
Am făcut cunoştinţă cu noua dirigintă,a3a de fapt *să sperăm că o sa reziste mai mult decât celelalte două* şi am vegetat ca nişte legume în noua noastră clasă.
Singurul lucru ce-mi place la clasa asta sunt stickerele cu “Rulez” de pe tablă.În rest?! Nimic,bănci de rahat,colegi…comuni şi “slab mobilaţi la mansardă” şi cam atât.
Ah da,şi pentru prima dată în viaţa mea de elev,mi-am schimbat banca.
Am ochit un loc mai bun în clasă.A treia bancă la geam.
Loc bun de copiat,de dormit,de vorbit,de visat cu ochii deschişi,şi uneori…de văzut la tablă.
Vara asta a trecut mult prea repede.
Deja mi-e dor.
Nu mi-am făcut un plan clar pentru anul ăsta,cum îmi stă mie în fire pentru că nu vreau dezamăgiri.Vreau să fiu spontană,mai spontană ca niciodată.
Vreau să fiu exact aşa cum vreau EU să fiu,aşa cum sunt,fără să-mi mai pese de restul.Rstu sunt zero.Exceptân un număr redus de persoane,pe care le pot număra pe degetele de la mâini,toţi sunt zero.Şi dacă sunt zero nu mă interesează persoanele lor,sau ceea ce au de spus.
Aşa că,un an nou *şcolar* bun pentru voi,elevi ,studenţi.
Pentru restu?Niciun noroc.Sunteţi deja mari.Acuma vă faceţi norocu singuri!
Ziua bună!
